3 aspecte importante de care să ții cont când cumperi o mașină second-hand de pe internet
Cumpărăturile online au devenit norma când vine vorba de comerțul cu amănuntul, vânzările pe internet crescând foarte mult datorita pandemiei COVID 19 din anul 2020. Cumpărarea unei mașini online poate părea puțin neortodoxă, mai ales atunci când mașinile ar trebui să fie achiziționate doar după o inspecție și testare amănunțită. Dar cumpărăturile pentru o mașină online pot fi extrem de convenabile dacă știi ceea ce faci.
Iată câteva lucruri cheie pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a cumpăra online:
- Bugetul tău
Cea mai importantă variabilă în stadiu incipient pentru achiziția mașinii online este bugetul. Bugetul tău va avea clar, un impact și asupra tipului de mașină pe care o vei cumpăra. Ar trebui să ai deja o idee despre tipul de mașină pe care îl căutați, pe baza nevoilor de bază, cum ar fi naveta sau transportul copiilor la școală. Gandeste-te la ce este important pentru tine cand vine vorba de dotările opționale ale unei mașini și prioritizează-le. Se poate întâmpla ca bugetul pentru mașina ta sa nu fie suficient daca vrei sa ai toate opțiunile existente.
Inca un aspect important despre buget este cat de mult ești dispus să îl depășești. 200, 400 de euro? Gandește-te că mai ai nevoie de bani și pentru înmatricularea sau transcrierea mașinii și potențiale reparații sau schimburi de consumabile. Fii totuși cumpătat pentru că foarte ușor poți depăși acest buget daca nu ești atent.
De reținut că din cauza crizei de semiconductori, a pandemiei și a altor factori, prețul mașinilor second hand a crescut considerabil față de anii anteriori. O mașină noua care costa acum 2 ani 12000 de euro o găsești pe site-rile de mașini second-hand cam la același preț deși ea a fost folosită și are deja câteva zeci de mii de kilometrii. Așa cț gândește-te bine în primul rând dacă chiar ai nevoie să schimbi mașina sau dacă o mai poți folosi pe cea de acum.
2. Vânzătorul
Dacă găsești un vehicul pe care vrei să îl cumperi, trebuie mai întâi să faci puțin pe detectivul si să cauți informații cu privire la vânzător. Dacă vânzătorul este un dealer auto de renume, poți căuta mărturii pozitive de la clienții anteriori pe site-urile web de recenzii sau poți investiga politicile acestora în legătură cu garanția. Pentru vânzătorii privați, acest lucru este puțin mai complicat. Ai putea să le verifici identitatea pe rețelele de socializare sau cerând dovada de identitate. În acest fel, poți elimina posibilitatea de a fi fraudat de un alias online. Iti recomandam sa te ții departe de așa zișii samsari. Au fost numeroase cazuri in care mașinile vândute de samsari aveau vicii ascunse sau sute de mii de kilometrii dați înapoi.
3. Istoricul vehiculului
După ce ai verificat legitimitatea vânzătorului, ar trebui să verifici legitimitatea mașinii second hand pe care dorești să o cumperi. Există mai multe documente pe care ar trebui să le poți vizualiza referitoare la mașină și pe care vânzătorul ar trebui să ți le poată furniza fără probleme. Dacă vânzătorul nu le poate furniza sau informațiile nu se potrivesc cu povestea vânzătorului, mașina ar trebui evitată. Cere seria de șasiu, poze după cartea de identitate a mașinii, poze cat mai detaliate cu interiorul si exteriorul mașinii, facturi pentru reparații sau lucrări de mentenanța etc.
Pentru a fi sigur de achiziția ta folosește site-uri precum Carvertical, autoDNA, care verifica istoricul mașinii pe baza VIN-ului(număr de identificare a vehiculului-serie de șasiu), iar per interogare costa in jur de 100 de lei iar pe site-ul rarom.ro poți verifica gratuit istoricul vehiculului dar aceste verificări se aplica doar pentru mașinile care au un istoric la RAR.
Verifică atent mașina (volanul unei Masini de 250.000 de km nu va arata microdata la fel ca cel al uneia de 100.000 de km) si cere cu încredere toate actele pe care le are actualul proprietar.
De multe ori se întâmplă ca după urmarea pașilor de mai sus, mașina pe care ai pus ochii să fie în alt oraș. Daca ești hotărât să cumperi acea mașină iar vânzătorul este o persoana fizica iți recomandam să verifici acea mașină la reprezentanță sau la un atelier auto în care tu ai încredere. Nu recomandam să folosești atelierul indicat de vânzător deoarece se poate întâmplă ca vânzătorul să se cunoască cu mecanicul iar anumite informații despre starea mașinii să iți fie ascunse. Exista totuși și servicii profesioniste de verificare a mașinilor second hand precum Mașina Potrivită.
In concluzie sunt cativa pasi simpli ce trebuie urmati: analiza cat mai amanuntita asupra anunțului online, cat mai multe detalii despre mașină care sa cuprindă faptul dacă a fost lovita sau nu, uzura interioara, functionalitatea partii electrice, verificare pe site-uri specializate a seriei de șasiu și de motor, starea anvelopelor si numarul de anvelope primite de la comparator, numarul de kilometrii din bord, actele si manualul de service si daca prezintă sau nu rugină.
Dacă tocmai ți-ai cumpărat o mașină sau ai deja una în garaj, instalează GRATUIT aplicația MyCar Assistant din AppStore sau Play Store. Te notificăm mereu înainte de expirarea documentelor sau a reviziilor pentru ca tu să economisești bani și timp. Pe lângă notificări poți salva documentele importante în format digital direct in aplicație, iei notițe precum tipul de ulei folosit, reînnoiești asigurarea RCA direct din aplicație la cele mai bune prețuri și multe altele.